Povestea fabuloasa a Aninei Ciuciu, studenta de etnie roma care candideaza pentru o functie importanta in Senatul Francez

30 08. 2017, 17:10

Romanca de etnie roma, Anina Ciuciu, candideaza pentru un loc in Senatul francez si declara ca vrea sa isi foloseasca experienta in avantajul votantilot marginalizati din departamentul Seine-Saint-Denis, care cuprinde una dintre cele mai precare suburbii ale Parisului. Alegerile au loc pe 24 septembrie.

Anina Ciuciu, în vârstă de 27 de ani, este absolventă a Universităţii Sorbona şi poate profesa dreptul. În prezent, românca se află într-un internship la organizaţia neguvernamentală Amnesty International din Londra.

Românca s-a născut pe străzile din Craiova, într-o familie de romi care, confruntându-se cu discriminarea şi cu şomajul, a decis să părăsească ţara când Anina avea şapte ani. A ajuns mai întâi într-o tabără de refugiaţi din Italia, apoi în Franţa. O profesoară din Paris a împiedicat evacuarea familiei Ciuciu şi a contribuit la educarea copiilor.

Anina locuieşte în Arondismentul 20 din Paris, dar îşi petrece foarte mult timp în departamentul Seine-Saint-Denis, aflat la nord de capitală. Acolo se află două organizaţii pentru ajutorarea persoanelor de etnie romă, „La Voix des Roms” (Vocea romilor) şi „Le Mouvement du 16 mai” (Mişcarea 16 mai).